Jurnal de calatorie (sau “Niciodata…”)

13 Septembrie – M-am trezit la 5 sa prind trenul. Nici ea nu stia ca plec asa devreme  asa cum nici eu nu stiam cat o sa dureze drumul. Mi-am ales locul cel mai indepartat de ceilalti doi calatori ai vagonului…salbatica fire, da!
Ce? daca iti urmezi potecile, tot ajungi acolo unde te duce drumul!
Nu mi-am prea putut desprinde ochii de pe geam si nici nu am izbutit sa-mi scot castile din urechi…mergeau mana’n mana.
Fuge trenul asta cu toata repeziciunea inainte si nu imi pot imagina niciun moment ca m-as putea oprii vreodata. Am observat cand am parasit sesul, cand au aparut la orizont, abia conturate, dar foarte reale, primele coline. Am observat rapiditatea cu care s-au apropiat si momentul cand peisajul s-a schimbat total.
Aterizata in Sibiu, aflasem ca am 3 ore libere si am fugit pana in Piata Mare sa vad cat de bine mi-o amintesc. Am hotarat repede (pentru ca totul era incredibil de plicticos si plat) sa dezinobilez terasa fensi cu prezenta mea in bocanci si rucsac si sa sorb linistita dintr-o cafea…care a fost…”decat” normala (fara niciun artificiu demn de gustat).Inapoi in tren mi-am reluat pozitia, si imediat m-am trezit inconjurata de creste razlete. E plin de pescari si pute ingrozitor a peste.
Brasov, dupa 12 ore de muzica si imagini. Tu. In gara. Ti-ai schimbat culoarea la aparat dentar 😀

14 Septembrie LA MULTI ANI!
Repede repede…sa le impacam pe toate. Noroc cu Piata Sfatului…;)

Dupa finalizarea bagajelor si catararea in tren…aveam deja asteptari inalte, de la inaltimile pe care vom urca impreuna cu oameni inalti. (si inca avem dubii cu privire la anumite initiale ale tatilor :D)
Ajunsi cu totii in Fagaras, ne-a luat ceva timp sa ne obisnuim cu sentimentul de “Noi! Aici….Nooooi! AICI…impreuna!”
Pe principiul “repede repede” am strabatut si ultimii km destinati masinii.  Se auzea toaca batuta cu maiestrie de un calugar, iar noua ne dadea tarcoale foamea.
Odata cu disparitia soarelui ne-am facut si noi aparitia in curtea manastirii. Prin gangul de sub clopotnita de la intrare batea atat de puternic un vant incat vesmintele calugarilor ce intrau inaintea noastra in manastire aproape ca si-au luat zborul. Noi am glumit spunand ca :”o fi un fel de purificare!”
Am “nimerit” la Utrenie. Atmosfera era placuta, imi inspira starea data de linistea catedralelor. Ardeau doar candelele si lumina de la strana. Am privit indelung cum din intuncimea coltului meu, tot ce era necesar se facea vizibil, pana la cele mai sensibile nuante ale luminii, culorilor dar si ale ideilor de pe fruntile sfintilor. E preafrumoasa aceasta manastire. Cum cu “prea” trebuie facut totul pentru a arata ceva oamenilor ca venit din cer.
Imediat dupa asta, ne-am grabit sa dam intaietate somnului.

15 Septembrie – Ne-am ciocnit prin camera in graba noastra de a impacheta repede totul si de a porni spre creste. La ivirea zorilor coboram din mansarda arhondaricului si porneam in forta in timp ce din biserica rasuna : “Fericiti cei curati cu inima…”
Dupa o buna bucata de drum, am ajuns la cabana Sambata. De aici…creasta Fagarasilor ne ademenea!

Pe semne ca rugaciunle lui Florin sunt extrem de bine ascultate si indeplinite prompt (iar el nu ne-a cerut consimtamantul in a avea dorinte meteorologice nefaste), am aterizat repede in nori.

Apoi pe creasta…dorinta lui se intersecta vizibil cu a noastra.

Am ajuns totusi cu bine la cel mai minunat refugiu…cu un soricel(pe care, sincer, eu il voiam mort) si lumina.

16 Septembrie (cu ceata si vant) – Da, dimineata cu ceata ei densa ne-a responsabilizat, hotarandu-ne sa coboram pe aceeasi parte pe care urcasem. Muntele parca nu mai era acelasi munte, parca nu mai era facut sa fie urcat. Era frig si umed! Iar noi…eram tacuti. Asa am pornit din nou la drum si in scurt timp, la coborare am iesit din ceata si odata cu ea ne-a crescut si bucuria.

Am poposit timp de un ceai cu rom(care n-a prea fost cu rom) la cabana dupa care ne-am intors la cararea noastra.
In cateva ore urma sa fim inapoi la manastire.

17 Septembrie – Drumul de intoarcere spre casa. Tren. O ora am rabdat discutia in contradictoriu a celor din fata mea despre frica de Dumnezeu si cu greu m-am abtinut sa nu intervin…iar restul de 8 ore am citit din memorii…si am dat de asta:

“Norii peste munti fac trambulina
Sa se-arunce luna’n scaldatoare…”

*** pe semne c’a fost cu noi ***

 P.S. Niciodata muntele nu mi-a fost mai munte ca acum, cu voi!

Inainte de a nu iti mai spune nimic…


Hai sa iti spun ceva despre tine…

maine o sa te trezesti obosit

inca o zi din saptamana ce se vrea muncita

micul dejun

prima cana de cafea sau de ceai

si apoi pasii tai leganati spre nicaieri

gandurile tale impartite in multe

(         )

si vesnica polemica despre idelul feminin

intre doua pahare de vin

si doua intalniri.

Hai sa iti spun ceva despre tine:

viitorul iti surade a ghinion

codul tau moral e pe cale sa iti spuna adio definitiv

cei intelepti se vor satura sa te accepte asa cum esti,

nevoia ta de atentie te va prabusi in singuratatea si

“astrele” te vad singur intr-un loc pe care il urasti.

Nimeni sa te iubeasca, nimeni sa te salveze

aceiasi pasi care trezesc pietrele

aceleasi ganduri.

NU

acum nu iti mai spun nimic despre tine

acum iti spun ca nu imi mai placi

esti slab desi nu vrei sa recunosti

si nu te voi lasa sa-mi conturezi viitorul

in culori mai negre decat ghinionul tau.

Si totusi asta e o declaratie de prietenie-

ti-am pus in fata oglinda si sapunul

stii…acum e vremea sa treci la treaba.
.

.

.

Vechituri demne de păstrat.

26 Iunie 2009

Ochii tai, intunecati, cu gene vii,

muscand din patimi,

infipti in mine, definitiv.

5 Iulie 2009

tot ce e simplu

tot ce este pur şi simplu

ne scapă.

26 Iulie 2009

cand m-am indragostit de mare, ea isi purta ochii mari violeti
peste sufletul meu. arsesem de prea mult soare
devenisem nisip in nisip
trup auriu parjolit.
27August 2009

“Trupul tau,ca o dimineata racoroasa intinsa intre doua biserici de lemn.O bataie de clopot,o bataie de inima /mirosul de tamaie si icoanele decojite/aerul umed si sfintii inghesuiti sub unghere/

Ne-ar trebui un cer putin mai jos/un cutit ceresc,si-o sa razuim oasele noastre pana cand aerul va mirosi a toamna/ca un fel de apropiere.

Mana ta-o cadere in gol.”

25 Septembrie 2009

tu tine minte ca exista mereu
lucruri si oameni de retinut

sunt o serie de maruntisuri
pe care le-am dat sau primit
ceva cald ceva ud si sarat
ceva colorat ceva vechi
toate vin din acelasi loc
sunt cateva degete care
inca tremura la mine in palma
intr-o strangere mereu adevarata

sunt vreo doi trei oameni
pe care inca ii mai caut
din ochi pe orice strada
si tu un fel de scut
in zilele cand
nu mai e nimic
de cautat.

(Femeia cu incheieturi de portelan)

Octombrie 2009

Ea nu voia sa…

…vrea toate astea.
poate de aceea a ajuns in punctul in care se-ntreba:
de ce paradoxul asta rotund, de ne rostogoleste in cate o emisfera unde trebuie sa fim, dar gandindu-ne la cealalta atat de intens?!

asta nu inteleg oamenii:
magia e cel mai simplu lucru
atunci cand deschizi ochii…

19 Ianuarie 2010

odată pusă la punct şi ca să rămână aşa
viaţa
te obligă ironic la cea mai infamă selecţie

tot ce poţi păstra la vedere sunt momentele incolore care nu te-ar fi adus
aici
de la sine putere.

secretul succesului -metoda litierei

21 Mai 2010

Suntem nişte oameni aşa de mari, nu ne mai împiedicăm pe scări, am învăţat să meşteşugim cuvintele.
Doar jucăria preferată nu s-a putut desprinde de noi, i s-au mai stricat câteva mecanisme, zona mersului e cea mai afectată.
Ieri a vrut s-o ia la stânga şi mersul a luat-o la dreapta;
gândurile sar din două în două
sentimentele, locurile, golurile se-nghesuie unele-ntr-altele.
S-a dat liber la plâns dar ce folos?
Mâine ne îmbrăcăm tot cu o duminică

Suntem nişte oameni aşa de mari că nu ne mai putem purta în spate de mult ,
de unii singuri.

6 Iunie 2010

(!!!asta-i momentul cu fotoliul verde!!!)

“Parcă m-ai acoperi cu frumos din acela în faţa căruia nu deschizi gura dar care îţi umple inima şi te spală pe faţă.
Cu ce mă botezi,
dragul meu,de fiecare dată când te uiţi la mine?
Parcă mi-ai lua toate dedesubturile şi le-ai pune pe masă cu tandreţe nesfârşită,
înţelept,
una câte una culorile răsturnate în mine la întâmplare încep să se adune în izvoare şi să curgă cu tine alături .
Parcă nu se mai ia nimeni la întrecere
şi cei care mă locuiau odată s-au căsătorit şi au plecat între coperţile lor.
E atâta frumos în spirala pe care o străbat că nu înţeleg unde ai ascuns tot Urâtul în faţa căruia se ferea ca de o palmă
trecutul meu.”[Alina Manole]

Septembrie 2010

“Câţi imbecili şi nebuni am putut să admir! Când mă gândesc la trecutul meu, mă copleşeşte ruşinea. Atâtea entuziasme care mă descalifică.” [Emil Cioran]

“Nicăieri şi niciodată nu ne a cerut Dumnezeu să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, dar nu tâmpiţi. […]că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutăţii.” [ Nicolae Steinhardt- Jurnalul fericirii]

De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens

*

Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi.

*

Oricum, înainte de a te avânta în domeniul binelui este necesar a şti că treci pe teren minat.

*

Am înţeles cât de mizerabilă e situaţia noastră în lume: prin simpla noastră existenţă deranjăm pe alţii. “ [Steinhardt]

2 Octombrie 2010

Copila, aminteste-ti duminica aceea in care ai stat langa acel stejar batran si ceva a murit definitiv in tine… si nu a fost nimeni langa sa jeleasca…doar copacul, dar el era blazat in sihastria lui si nu stia sa stranga in brate. Statea prost si mut langa tine, iar tu ii tineai umbra si zambeai pierduta.

9 Noimenbrie 2010

Oda iubirii implinite

Ma amestec cu umbra ta
si cu fiecare incheietura m’amestec
te zidesc pe dinauntrul meu
bucuria mea de a Exista.

Hoinaresc prin fericire
ca o pană rosie
spre locul unde cerul saruta marea
eliberat de nasterea iubirii
intr-o alba zi de mai.

6 februarie 2011

Nu se duce nimeni pe apa acestei sambete!

Pentru cei ce pun vorbe-ntre ei
când braţele nu-s lungi cât depărtarea.

Mi-am cumpărat linişte.

îmi place jocul ăsta

de-a visătoria.
Luminile oraşului se sting
şi eu răsar din oameni

de parcă aş fi primit un dar neobişnuit
şi ar fi zburat toate apele de pe pământ.
Nici nu prindem de ştire
când iubirile ne-au intrat pe rând sub picioare –
doar la o anume rotire
presimţim ceva,
încep să ne doară tălpile
păşim mai lent

începe apoi să ne doară pieptul.

29 Mai 2011

Desi

Desi inima mea este
ascunsa intre coaste,
sa vezi tu ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Desi schiopat putin
si ma doare,
oh, de la o vreme ma doare
creanga cea groasa si cea mare
de care s-a spanzurat altul,
sa vezi si tu ce poveste,
oh, ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Cred ca a trecut timpul,
cred ca a apus luna,
pe camp au iesit la intuneric
soarecele de camp si inorogul feeric,-
sa vezi si tu ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Desi ai inima inlauntrul tau,
si ascunsa sub coasta,
mi-e foarte dor de tine. [N.S.]

…când ce aştepţi nu mai vine şi ştii bine asta, dar păstrezi dorul, căci nu ai mereu cu ce să-l înlocuieşti.

26 Iulie 2011

”Trebuie să fii mereu beat. Aici e totul: e singura problemă. Ca să nu simtiţi cumplita povară a timpului care vă zdrobeşte umerii şi vă încovoaie la pământ, trebuie să vă îmbătaţi necontenit. Dar cu ce? Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum vă e felul. Dar îmbătaţi-vă!” <de la Charles Baudelaire citire>

31 Ianuarie 2012

Confessio

Doamne, tinde-Ti patrafirul
peste fata mea de lut,
sufletu-mi neghiob si slut
sa-l albesti cu tibisirul
cand amurgu-si toarce firul
peste-un pic de gand tacut.

Sa-Ti vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osanda e pacat;
eu stau pe-un colt plecat
si sa-mi scriu povara vinii,
pe cand Tu, la vremea cinii,
sa-mi soptesti ca m-ai iertat

Aciuiati pe-o vatra noua
vom purcede spre nou cant;
eu, o mana de pamant,
Tu, lumina-n strop de roua,
migali-vom cartea-n doua:
Tu, vreo trei, eu, un cuvant.

Si-ncaltandu-Te-n sandale
sa pornesti pe drum stelar,
intr-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
si-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.

(Valeriu Anania)