Prima și ultima tură din Bucegi*

În iulie am zis să mergem și noi la Padina…festival de la poalele muntelui Bucegi, numa’ bun: ziua trasee, seara concerte, cort, natură…frumos.
Prima zi, ca să ajungem la locul cu pricina, trebuia să traversăm oarecum muntele. Nu mai fusesem niciodată la Babele și la “Sfinții”(așa cum îl numea un comerciant de pe marginea drumului) și nici nu mi-am dorit să merg, dar așa a fost conjunctura și numa’ ce m-am văzut aterizată pe la 2200.

Le cer scuze ochelarilor mei pentru tot ce le-am dat să vadă acolo.

băi!
Era lume….multă și cu minte puțină!
Nu vreau să generalizez sau să fiu hater…

  • da’ cum să vii pe munte în saboți?…(a se observa că totuși nu m-am luat de adidași și pantofi)
  • cum să îți arunci mizeria cu ce mai mare nonșalanță? dacă ai cărat sticla la deal plină, goală e mai grea?…o, dar vai, tu n-ai cărat nimic, telecabina a făcut asta.
  • plase, poșete, pantofi (m-am mai gândit și nu mă pot abține, asta e), sclipiciuri, țigăneală

Toți se uitau la noi ca la niște extraterestrii că, vezi doamne, eram singurii de neam prost, care aveam bocanci (vara, iti dai seama?) și rucsaci.
Babele erau acoperite de spirite euforice care de care mai viteze să își cocoțeze adidasul mai sus că poate îi prinde bioenergia și-i mai cizelează. Sfinxul…era mai departe, nu ne-am sinchisit să mergem până la el.

Drumul până la Padina tot plin de oameni, da’ parcă nu chiar așa de șlăpari, au fost câțiva care au și salutat, imagine that!
Padina, un festival frumușel, da’ încă mă mai gândesc dacă sunt sau nu de acord cu un festival atât de aproape de munte.

Traseul din Padina până pe Omu e tare frumos (mai puțin ultima parte unde-i numa’ frumos, fără “foarte”) și a fost, cred, singura bucată din munte care chiar a salvat restul. Vărful, în sinea lui, nu e cine stie ce…dar priveliștea merită oboseala. Coborârea, prin Valea Cerbului e spectaculoasă și poate mai prietenoasă dacă nu te urmărește noaptea și tragi tare să nu te prindă că mai ai 4 ore până jos.

Când ești oboșit de parcă îți crapă oasele picioarelor pe interior la fiecare pas, se înserează, mergi prin pădure de mai bine de o oră, nu găsești niciun marcaj care să îți spună cât mai ai până în Bușteni și te întâlnești bot în bot cu o ursoaică și doi pui (imagine care-ți urcă inima în gât)…realizezi că (dacă o să scapi cu viață din toată povestea asta) tu n-o să te mai întorci in Bucegi niciodată!

*am mai fost oarecum o data, da’ era iarnă și nu se pune (nu știu după ce logică :)) )
P.S. Feature image’ul nu îmi aparține și nici nu stiu a cui e.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s