Scrisoare către cel mai mare om pe care nu l-am cunoscut niciodată!

Aș putea inventa, cu siguranța unui pilot experimentat, o poveste în care te-am întalnit.

Fac asta des în minte. Astăzi, de exemplu, te-am purtat cu mine toată ziua…incât la finalul ei nu mai știu care e diferența între gând și cuvânt.

Oricât de departe m-ar duce vâltorile, am grijă de imaginea ta vie, ca de-o taină trecută prin urechile acului.

Ție nu pot să-ți dau niciun nume, ar fi absurd să încep să îți caut unul prin poezii. Tu ai toate numele în care ființa umană își poate purta răsăritul. În fața amintirii tale timpul își pierde asprimea și își spală plin de răbdare mâinile pentru a putea frământa apoi lumină.

Deși e departe de mine priceperea, reușești să aduci atâta liniște în mine, încât mă întreb adesea dacă nu cumva voi atinge cu respirația veșmântul lung al acestei minuni.

***

Tare mi se pare că, într-un fel, pentru cei ce te-au cunoscut şi te-au iubit, lumea a devenit mai posomorâtă. Cu iubirea mă alătur şi eu lor şi te-aş chema înapoi…să asculţi dorinţa Epifaniei şi să te întorci măcar odată la amvon spunând “iată!”.

Ştiu că stai acum între noi şi El…şi te uiţi cum ne căznim în fiecare zi să fim. Ne e tare dor de tine!

Aș vrea doar să mai știi un lucru: indiferent unde te-ai afla, chiar și-un fier ruginit va porni în vibrații spre tine!

Cu Dor, R.

Bartolomeu Anania

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s