Lacul Geamăna’n patru culori

“Cum vii dinspre comuna Lupşa, imediat ce ai lăsat în urmă drumul principal, îţi dai seama că te apropii de lacul Geamăna pentru că drumul devine din ce în ce mai prost. Dar tu nu prea bagi în seamă astfel de chestiuni, căci peisajul este splendid, ai avut noroc şi de vreme excelentă, eşti curios să vezi şi tu cum e lacul ăla de steril cu biserica înfiptă în el, aşa că mergi înainte.

Imediat ce dai cu ochii de lac, pare că totul e ok. Adică, din depărtare, peisajul din fundal, cu splendidele dealuri colorate de cromatismul ăsta înnebunitor al toamnei te cam fentează şi potenţează – ceea ce ţie ţi se pare că este – luciul lacului. Şi începi să zâmbeşti…

Poate că ar trebui să mă rezum la a vă spune că, atunci când am văzut priveliştea de acolo, am simţit că mi se strânge stomacul, că mi se pune un nod în gât, am strâns pumnii tare şi din dinţi şi mai tare şi mi-a venit să plâng…

O să încerc, totuşi, să vă duc şi pe voi acolo, ca un fel de refacere a traseului. Ca un fel de pelerinaj invers pe care îl fac înspre acele locuri, de data asta din amintire înspre realitatea pe care amintirea ar vrea să fie altfel…

Cum ocoleşti lacul prin dreapta (pe acolo am fost sfătuiţi să o luăm ca să ajungem la biserică), vezi la un moment dat că – ceea ce ţie şi se pare că este – luciul lacului capătă nişte împletiri coloristice inedite, de parcă ar fi un cappuccino de ăla cu mai multe feluri pe care îl ceri când vrei să te dai jmeker în loc să ceri cum expresso simplu. Şi ridici un pic sprânceana…

Începi să deschizi ochii din ce în ce mai mari. Căci ceea ce ţie ţi se părea a fi luciul apei este, de fapt, o vomă minerală, scuipată din stomacul omului civilzat şi împinsă de diafragma bestiilor tehnologice care, la oareşce depărtate, sfârtecă muntele.

Aungi la mal. Un mal ciudat. Un mal care nu separă pâmântul de apă, ci pământul de alt pământ. Pământul pe care îl iubim de pământul pe care nu o să îl putem iubi niciodată. Pământul care ne dă viaţă de pământul care nu o să mai trăiască niciodată. Viaţa de moarte. Groaznic sentiment…

Te duci pe lângă conducta aia care, simţi deja, fără să ştii exact, are un rol important în toată porcăria care se întâmplă acolo. Şi ca să mai bag o metaforă de trei lei: este ca un şarpe polimeric pe care l-ai strivi dacă i-ai găsi capul, numai că, vedeţi voi, capul lui nu e acolo, ci departe, în istorie, la nişte comunişti care au adus civilizaţia aia comunistoidă şi departe, în zilele noastre, la nişte oameni cărora li se rupe că noi vorbim aici de şarpele polimeric…

Articol scris de 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s